Capitolul 04: Cercetare

    • Capitolul 04: Cercetare

      Tutorial 04: Research - Capitolul 04: Cercetare

      Capitolul 04: Cercetare

      Dacă vrei să avansezi în OGame, nu trebuie să te limitezi doar la clădiri şi unităţi de luptă. Trebuie să dezvolti şi cercetările deoarece achiziţionând noi tehnologii, veţi putea construi nave mult mai puternice şi să colonizezi mai multe planete. Ţine minte, invește în cercetări în timp ce îți dezvolţi imperiul, ca să nu rămâi în urmă în comparaţie cu ceilalţi jucători.

      ==Forţa cunoaşterii==

      Sistemul de cercetare al jocului OGame este uşor de înţeles. În primul rând, trebuie să construiești un Laborator de Cercetare, pe care îl poţi găsi în meniul Facilităţi. După aceea, vei putea vizualiza lista de Cercetări. La început, majoritatea cercetărilor au culoarea gri, asta înseamnă că cerinţele nu sunt îndeplinite. Majoritatea cercetărilor necesită Laboratorul de Cercetare la un anumit nivel sau o anumită cercetare la nivelul x. Ca să afli care sunt aceste condiţii, dai click pe Cerinţe şi vei vedea de ce ai nevoie. Acest principiu asigură faptul că cercetările pot fi deblocate cu paşi mici, ca să nu fiţi solicitaţi peste măsură de la început.

      Dacă te-ai decis asupra unei cercetări, trebuie să strângi resursele necesare. Fiecare cercetare necesită o anumită cantitate de Metal, Cristal şi Deuteriu - dacă nu sunt suficiente resurse pe planetă, cercetarea va apărea haşurată şi nu o poţi începe. Pentru a construi cât mai repede prima navă, ar trebui să te uiţi la Motor pe Combustie şi să-l dezvolţi la nivelul 1. Acest lucru este asemănător dezvoltării clădirilor, cercetările având nevoie de o anumită perioadă. De asemenea, pot fi anulate înainte de finalizare şi vei primi resursele înapoi. Cercetările completate nu pot fi anulate.

      Cu Motor pe Combustie la nivelul 1 şi Şantierul Naval, care a fost construit în ultimul capitol, puteţi acum construi Vânători Uşori. Este indicat să invești resurse pentru a dezvolta Motorul pe Combustie la nivelul 2 şi de asemenea nivelul Şantierului Naval, astfel Transportoarele Mici vor fi deblocate. Cu această navă vei putea transporta mai multe resurse decât cu un Vânător Uşor, care este conceput pentru atacuri.

      Recompensă

      Imediat ce ai construit primul Transportor Mic, vei primi ca recompensă 200 Deuteriu.

      Asemănător, poţi debloca alte clădiri, alte nave, alte structuri pentru apărare şi alte cercetări. Poţi găsi cerinţele care trebuie îndeplinite, în opţiunea Cerinţe. Totuşi, nu ar trebui să faci numai cercetări, dar ar trebui să vă alegi un obiectiv şi să activezi unităţile una după alta.

      ==Funcţionează mai bine împreună==

      În afară de cost, durata cercetării este de asemenea importantă, deoarece nu poţi face mai multe cercetări în acelaşi timp. Toate celelalte cercetări trebuie să aştepte. Pe de o parte, durata depinde de costurile tehnologiei, iar pe de altă parte de nivelul Laboratorului de Cercetare - cu cât nivelul este mai mare, cu atât durează mai puţin.

      Este evident faptul că vei putea activa destul de repede noi tehnologii doar dacă ai un Laborator de Cercetare cât mai avansat în nivel. Doar aşa poţi avansa în joc. Dar ţine minte, în timp ce dezvolţi o cercetare, nu poţi dezvolta Laboratorul de Cercetare şi atunci când dezvolţi laboratorul, nu poţi dezvolta nici o cercetare. Pe deasupra, mai multe Laboratoare de Cercetare pe mai multe planete sunt inutile pentru început, deoarece puteţi face cercetări doar într-un singur laborator în acelaşi timp, mai multe laboratoare nu au un efect pozitiv asupra perioadei unei cercetări.

      Mai târziu, toate acestea se vor schimba, odată ce ai dezvoltat Reţeaua de Cercetare Intergalactică. De acum, laboratoarele pot fi combinate pentru a accelera cercetările. Odată cu creşterea în nivel a Reţelei de Cercetare Intergalactică, poţi să adaugi încă un laborator; la nivelul 3, poţi să ai 4 laboratoare de pe diferite planete care lucrează împreună. Nivelele laboratorului vor fi însumate, 4 laboratoare de nivel 8 sunt la fel ca un laborator de nivel 32. Dezvoltând Reţeaua de Cercetare Intergalactică, durata fiecărei cercetări va scădea; în primul rând, acest lucru este important pentru dezvoltarea ulterioară a jocului, în care unele nivele ale tehnologiilor pot dura câteva săptămâni sau chiar luni. Ţine minte totuşi, nivelul laboratorului în care începi dezvoltarea unei tehnologii va fi luat primul în calcul. Laboratorul cel mai dezvoltat de pe altă planetă, va fi adăugat după, pe urmă al doilea cel mai dezvoltat laborator, etc.

      Exemplu:
      Planeta A - Laborator de cercetare nivel 10
      Planeta B - Laborator de cercetare nivel 12
      Planeta C - Laborator de cercetare nivel 8

      Dacă începi cercetarea pe planetă C şi aveţi Reţeaua de Cercetare Intergalactică (RCI) la nivel 1, primul laborator luat în calcul este cel de pe planetă (şi următorul laborator cel mai dezvoltat - în cazul nostru cel de pe planetă B - 12), deci în total vei avea un laborator de nivel 20.

      Un alt lucru important este faptul că un laborator trebuie să aibă un anumit nivel pentru a fi inclus în RCI. Dacă ai un laborator de nivel 12 şi alt laborator de nivel 3, cu RCI la nivel 1, dacă începi cercetarea Tehnologiei Hiperspaţiale (care necesită un laborator de nivel 7), laboratorul de nivel 3 nu va fi inclus în cercetare. Cu alte cuvinte, vei putea folosi doar un laborator de nivel 12 şi nu unul de nivel 15 (12+3).

      ==O colecţie de cunoştinţe==

      Un total de 16 cercetări, care sunt separate în 4 grupe, sunt la comanda voastră şi fiecare dintre ele are propria caracteristică. Am specificat şi exemplificat fiecare cercetare, ca să nu investești greşit. Unele tehnologii au sens, doar până când atingi un anumit nivel, deoarece după aceea, nu mai au nici un efect. Le vei recunoaşte prin numărul dintre paranteze, care specifică nivelul maxim de utilitate.

      ==Cercetările de bază==
      Majoritatea cercetărilor sunt făcute pentru a activa alte cercetări sau unităţi.

      Tehnologia Energiei
      La început, este necesară doar pentru a putea debloca alte cercetări, dar mai târziu va fi importantă dacă o combinăm cu Reactorul de Fuziune, deoarece nivelul de energie produs depinde de această cercetare.

      Tehnologia Laserelor
      Tehnologia Laserelor este necesară pentru unele cercetări şi unele tipuri de nave. După ce ai deblocat nava Interceptor, poţi considera că ai dezvoltat-o complet.

      Tehnologia Ionilor
      Tehnologia Ionilor este necesară pentru Tehnologia Plasmei şi Crucişător. Mai mult, fiecare nivel în plus al acestei tehnologii reduce costul de demolare al fiecărei clădiri cu 4%, iar când ajungi la nivelul 25, atunci întregul proces va fi gratis; tehnologia ionilor a primit această nouă utilitate odată cu cea de-a 8-a aniversare a jocului OGame (22/11/2012).

      Tehnologia Hiperspaţială
      Este o cercetare importantă care este necesară pentru a îmbunătăţi RCI şi pentru a cerceta Motorul Hiperspaţial.

      Tehnologia Plasmei
      Tehnologia Plasmei este o cerinţă importantă pentru nava Bombardier şi pentru structuri defensive mai puternice: Turela cu Plasmă.
      Cu ocazia aniversării OGame (15/11/2012) Tehnologia Plasmei a căpătat o nouă utilizare: fiecare nivel îmbunătăţeşte producţia Minelor de Metal şi Cristal. Fiecare nivel în plus al aceste tehnologii va creşte cu 1% producţia de Metal , cu 0.66% producţia de Cristal și cu 0,33 pe cea de Deuteriu.

      ==Cercetarea motoarelor==

      Fiecare navă are nevoie de un motor pentru a se putea mişca în univers - tipul motorului depinde de tipul navei. Dar cercetarea motoarelor nu este importantă doar pentru a debloca nave; fiecare nivel în plus creşte viteza navelor.

      Motorul pe Combustie
      Vânătorii Uşori, Probele de Spionaj, Reciclatoarele şi Transportoarele Mici (până când atingi nivelul 5 la Motor cu Impuls) şi Transportoarele Mari zboară cu Motor pe Combustie. Fiecare nivel creşte viteza navelor cu 10%.

      Motorul cu Impuls
      Această cercetare măreşte viteza pentru Transportoarele Mici (după ce atingi nivelul 5 ),Vânători Grei, Nave de Colonizare, Crucişătoare, Bombardiere (până când ajungi cu Motor Hiperspaţial la nivelul 8 ), Reciclator (odată ce atingi nivel 17), dar şi rachetele interplanetare, despre care vom vorbi în alt capitol. Fiecare navă primeşte cu 20% mai multă viteză pentru fiecare nivel.

      Motorul Hiperspaţial
      Navele de Război, Interceptoarele, Distrugătoarele şi R.I.P.-urile folosesc acest motor. Când ai dezvoltat acest motor la nivelul 8, Bombardierul va folosi de asemenea acest motor. Când ai atins nivelul 15 la acest motor reciclatoarele vor fi echipate şi ele cu acest tip de motor crescându-le viteza dar şi consumul de Deuteriu. Aceste nave vor deveni mai rapide cu 30% pentru fiecare nivel în plus la acest motor.

      ==Cercetări avansate==

      Cercetările avansate nu sunt doar cerinţe importante pentru anumite elemente din joc, ele îmbunătăţesc mai multe elemente din joc:

      Tehnologia Spionajului
      Ai nevoie de această tehnologie pentru a construi Probe de Spionaj şi pentru a putea spiona alţi jucători. Poţi găsi mai multe informaţii despre acest lucru în capitolul <<Spionajul>>.

      Tehnologia Calculatoarelor
      Cu fiecare nivel, Tehnologia Calculatoarelor îți permite să trimiţi o flotă în plus şi odată cu nivelul 10 vei putea construi Uzina de Naniţi

      Astrofizica
      Pe de o parte, această cercetare are un impact asupra expediţiilor, iar pe de altă parte, asupra numărului de colonii. Mai multe detalii poţi găsi în capitolele <<Expedițiile>> şi <<Colonizare>>.

      Reţeaua de Cercetare Intergalactică
      După cum am specificat, în detaliu în acest capitol, RCI îți permite să conectzi mai multe Laboratoare de Cercetare între ele (depinde de nivelul laboratoarelor) şi astfel poţi reduce timpul necesar pentru fiecare cercetare.

      Tehnologia Graviton
      Tehnologia Graviton îţi permite să construieşti R.I.P.-ul, cea mai bună navă din OGame. Poţi găsi un capitol întreg despre acest lucru, deoarece are anumite particularităţi în comparaţie cu celelalte tehnologii.

      ==Cercetări pentru luptă==

      Numărul de nave şi apărarea, nu sunt singurele lucruri care pot face diferenţa într-o luptă. Cercetările joacă de asemenea un rol important în desfăşurarea unei lupte, de aceea nu ar trebui să fie ignorate.
      Tehnologia Armelor
      Cu fiecare nivel în plus la această cercetare, armele navelor şi structurile de apărare vor cauza cu 10% mai multe daune.

      Tehnologia Scutului
      Fiecare nivel din această tehnologie întăreşte scutul cu 10% pentru fiecare navă şi structura de apărare.

      Tehnologia Armurilor
      Îmbunătăţeşte structura navelor şi a apărării cu 10% din valoarea iniţială, astfel rezistă mai mult în luptă.

      The post was edited 1 time, last by Valent ().

    • Tizu wrote:

      Tutorial 04: Research - Capitolul 04: Cercetare

      Dacă vreţi să avansaţi în OGame, nu trebuie să vă limitaţi doar la clădiri şi unităţi de luptă. Trebuie să dezvoltaţi şi cercetările, deoarece achiziţionând noi tehnologii, veţi putea construi nave mult mai puternice şi să colonizaţi mai multe planete. Ţineţi minte, investiţi în cercetări în timp ce vă dezvoltaţi imperiul, ca să nu rămâneţi în urmă în comparaţie cu ceilalţi jucători.

      ==Forţa cunoaşterii==

      Sistemul de cercetare al jocului OGame este uşor de înţeles. În primul rând, trebuie să construiţi un Laborator de Cercetare, pe care îl puteţi găsi în meniul Facilităţi. După aceea, veţi putea vizualiza lista de Cercetări. La început, majoritatea cercetărilor au culoarea gri, asta înseamnă că cerinţele nu sunt îndeplinite. Majoritatea cercetărilor necesită Laboratorul de Cercetare la un anumit nivel sau o anumită cercetare la nivelul x. Să aflaţi care sunt aceste condiţii, daţi click pe Cerinţe şi veţi vedea de ce aveţi nevoie. Acest principiu asigură faptul că cercetările pot fi deblocate cu paşi mici, ca să nu fiţi solicitaţi peste măsură de la început.

      Dacă v-aţi decis asupra unei cercetări, trebuie să strângeţi resursele necesare. Fiecare cercetare necesită o anumită cantitate de Metal, Cristal şi Deuteriu - dacă nu sunt suficiente resurse pe planetă, cercetarea va apărea haşurată şi nu o puteţi începe. Pentru a vă construi cât mai repede prima navă, ar trebui să vă uitaţi la Motor pe Combustie şi să-l dezvoltaţi la nivelul 1. Acest lucru este asemănător dezvoltării clădirilor, cercetările având nevoie de o anumită perioadă. De asemenea, pot fi anulate înainte de finalizare şi veţi primi resursele înapoi. Cercetările completate nu pot fi anulate.

      Cu Motor pe Combustie la nivelul 1 şi Şantierul Naval, care a fost construit în ultimul capitol, puteţi acum construi Vânători Uşori. Totuşi, este indicat să investiţi resurse pentru a dezvolta Motorul pe Combustie la nivelul 2 şi de asemenea nivelul Şantierului Naval, astfel Transportoarele Mici vor fi deblocate. Cu această navă veţi putea transporta mai multe resurse decât cu un Vânător Uşor, care este conceput pentru atacuri.

      Recompensă

      Imediat ce aţi construit primul Transportor Mic, veţi primi ca recompensă 200 Deuteriu.

      Asemănător, puteţi debloca alte clădiri, alte nave, alte structuri pentru apărare şi alte cercetări. Puteţi găsi cerinţele care trebuie îndeplinite, în opţiunea Cerinţe. Totuşi, nu ar trebui să faceţi numai cercetări, dar ar trebui să vă alegeţi un obiectiv şi să activaţi unităţile una după alta.

      ==Funcţionează mai bine împreună==

      În afară de cost, durata cercetării este de asemenea importantă, deoarece nu puteţi face mai multe cercetări în acelaşi timp. Toate celelalte cercetări trebuie să aştepte. Pe de o parte, durata depinde de costurile tehnologiei, iar pe de altă parte de nivelul Laboratorului de Cercetare - cu cât nivelul este mai mare, cu atât durează mai puţin.

      Este evident faptul că veţi putea activa destul de repede noi tehnologii, doar dacă aveţi un Laborator de Cercetare cât mai avansat în nivel. Doar aşa puteţi avansa în joc. Dar ţineţi minte, în timp ce dezvoltaţi o cercetare, nu puteţi dezvolta Laboratorul de Cercetare şi atunci când dezvoltaţi laboratorul, nu puteţi dezvolta nici o cercetare. Pe deasupra, mai multe Laboratoare de Cercetare pe mai multe planete sunt inutile pentru început, deoarece puteţi face cercetări doar într-un singur laborator în acelaşi timp, mai multe laboratoare nu au un efect pozitiv asupra perioadei unei cercetări.

      Mai târziu, toate acestea se vor schimba, odată ce aţi dezvoltat Reţeaua de Cercetare Intergalactică. De acum, laboratoarele pot fi combinate pentru a accelera cercetările. Odată cu creşterea în nivel a Reţelei de Cercetare Intergalactică, puteţi să adăugaţi încă un laborator; la nivelul 3, puteţi să aveţi 4 laboratoare de pe diferite planete care lucrează împreună. Nivelele laboratorului vor fi însumate, 4 laboratoare de nivel 8 sunt la fel ca un laborator de nivel 32. Dezvoltând Reţeaua de Cercetare Intergalactică, durata fiecărei cercetări va scădea; în primul rând, acest lucru este important pentru dezvoltarea ulterioară a jocului, în care unele nivele ale tehnologiilor pot dura câteva săptămâni sau chiar luni. Ţineţi minte totuşi, nivelul laboratorului în care începeţi dezvoltarea unei tehnologii va fi luat primul în calcul. Laboratorul cel mai dezvoltat de pe altă planetă, va fi adăugat după, pe urmă al doilea cel mai dezvoltat laborator, etc.

      Exemplu:
      Planeta A - Laborator de cercetare nivel 10
      Planeta B - Laborator de cercetare nivel 12
      Planeta C - Laborator de cercetare nivel 8

      Dacă începeţi cercetarea pe planetă C şi aveţi Reţeaua de Cercetare Intergalactică (RCI) la nivel 1, primul laborator luat în calcul este cel de pe planetă (şi următorul laborator cel mai dezvoltat - în cazul nostru cel de pe planetă B - 12), deci în total vei avea un laborator de nivel 20.

      Un alt lucru important este faptul că un laborator trebuie să aibă un anumit nivel pentru a fi inclus în RCI. Dacă ai un laborator de nivel 12 şi alt laborator de nivel 3, cu RCI la nivel 1, dacă începi cercetarea Tehnologiei Hiperspaţiale (care necesită un laborator de nivel 7), laboratorul de nivel 3 nu va fi inclus în cercetare. Cu alte cuvinte, vei putea folosi doar un laborator de nivel 12 şi nu unul de nivel 15 (12+3).

      ==O colecţie de cunoştinţe==

      Un total de 16 cercetări, care sunt separate în 4 grupe, sunt la comanda voastră şi fiecare dintre ele are propria caracteristică. Am specificat şi exemplificat fiecare cercetare, că să nu investiţi greşit. Unele tehnologii au sens, doar până când atingi un anumit nivel, deoarece după aceea, nu mai au nici un efect. Le vei recunoaşte prin numărul dintre paranteze, care vă specifică nivelul maxim de utilitate.

      ==Cercetările de bază==
      Majoritatea cercetărilor sunt făcute pentru a activă alte cercetări sau unităţi.

      Tehnologia Energiei

      La început, este necesară doar pentru a putea debloca alte cercetări, dar mai târziu va fi importantă dacă o combinăm cu Reactorul de Fuziune, deoarece nivelul de energie produs depinde de această cercetare.

      Tehnologia Laserelor

      Tehnologia Laserelor este necesară pentru unele cercetări şi unele tipuri de nave. După ce aţi deblocat nava Interceptor, puteţi considera că aţi dezvoltat-o complet.

      Tehnologia Ionilor

      Tehnologia Ionilor este necesară doar pentru Tehnologia Plasmei şi Crucişător. Mai mult, fiecare nivel în plus al acestei tehnologii reduce costul de demolare al fiecărei clădiri cu 4%, iar când ajungeţi la nivelul 25, atunci întregul proces va fi gratis; tehnologia ionilor a primit această nouă utilitate odată cu cea de-a 8-a aniversare a jocului OGame (22/11/2012).

      Tehnologia Hiperspaţială

      Este o cercetare importantă care este necesară pentru a îmbunătăţi RCI şi pentru a cerceta Motorul Hiperspaţial.

      Tehnologia Plasmei

      Tehnologia Plasmei este o cerinţă importantă pentru nava Bombardier şi pentru structuri defensive mai puternice, Turela cu Plasmă.

      Cu ocazia aniversării OGame (15/11/2012) Tehnologia Plasmei a căpătat o nouă utilizare: fiecare nivel îmbunătăţeşte producţia Minelor de Metal şi Cristal.

      Fiecare nivel în plus al aceste tehnologii va creşte cu 1% producţia de Metal şi cu 0.66% producţia de Cristal.

      ==Cercetarea motoarelor==

      Fiecare navă are nevoie de un motor pentru a se putea mişca în univers - tipul motorului depinde de tipul navei. Dar, cercetarea motoarelor nu este importantă doar pentru a debloca nave; fiecare nivel în plus creşte viteza navelor.

      Motorul pe Combustie

      Vânătorii Uşori, Probele de Spionaj, Reciclatoarele şi Transportoarele Mici (până când atingi nivelul 5 la Motor cu Impuls) şi Transportoarele Mari zboară cu Motor pe Combustie. Fiecare nivel creşte viteza navelor cu 10%.

      Motorul cu Impuls

      Această cercetare măreşte viteza pentru Vânători Grei, Nave de Colonizare, Crucişătoare, Bombardiere (până când ajungi cu Motor Hiperspaţial la nivelul 8 ), dar şi rachetele interplanetare, despre care vom vorbi în alt capitol. Fiecare navă primeşte cu 20% mai multă viteză pentru fiecare nivel. După ce aţi ajuns la nivelul 5, Transportorul Mic va folosi Motorul cu Impuls.

      Motorul Hiperspaţial

      Navele de Război, Interceptoarele, Distrugătoarele şi R.I.P.-urile folosesc acest motor. Când aţi dezvoltat acest motor la nivelul 8, Bombardierul va folosi de asemenea acest motor. Aceste nave vor deveni mai rapide cu 30% pentru fiecare nivel în plus la acest motor.

      ==Cercetări avansate==

      Cercetările avansate nu sunt doar cerinţe importante pentru anumite elemente din joc; de asemenea îmbunătăţesc mai multe elemente din joc.

      Tehnologia Spionajului

      Aveţi nevoie de această tehnologie pentru a construii Probe de Spionaj şi pentru a putea spiona alţi jucători. Puteţi găsi mai multe informaţii despre acest lucru în capitolul <>.

      Tehnologia Calculatoarelor

      Cu fiecare nivel, Tehnologia Calculatoarelor vă va permite să trimiteţi o flotă în plus şi odată cu nivelul 10 veţi putea construii Uzina de Naniţi

      Astrofizica

      Pe de o parte, această cercetare are un impact asupra expediţiilor, iar pe de altă parte, asupra numărului de colonii. Mai multe detalii poţi găsi în capitolele <> şi <>.

      Reţeaua de Cercetare Intergalactică

      După cum am specificat, în detaliu în acest capitol, RCI vă permite să conectaţi mai multe Laboratoare de Cercetare între ele (depinde de nivelul laboratoarelor) şi astfel poţi reduce timpul necesar pentru fiecare cercetare.

      Tehnologia Graviton

      Tehnologia Graviton îţi permite să construieşti R.I.P.-ul, cea mai bună navă din OGame. Puteţi găsi un capitol întreg despre acest lucru, deoarece are anumite specialităţi în comparaţie cu celelalte tehnologii.

      ==Cercetări pentru luptă==

      Numărul de nave şi apărarea, nu sunt singurele lucruri care pot face o diferenţa într-o luptă. Cercetările joacă de asemenea un rol important într-o desfăşurarea unei lupte, de aceea nu ar trebui să fie ignorate.

      Tehnologia Armurilor

      Îmbunătăţeşte structura navelor şi a apărării cu 10% din valoarea iniţială, astfel rezistă mai mult în luptă.

      Tehnologia Armelor

      Cu fiecare nivel în plus la această cercetare, armele navelor şi structurile de apărare vor cauza cu 10% mai multe daune.

      Tehnologia Scutului

      Întăreşte scutul cu 10% pentru fiecare navă şi structura de atac, deci armura va fi mai puţin afectată de loviturile inamicului.
    • Tutorial 04: Research - Capitolul 04: Cercetare

      Dacă vreţi să avansaţi în OGame, nu trebuie să vă limitaţi doar la clădiri şi unităţi de luptă. Trebuie să dezvoltaţi şi cercetările deoarece achiziţionând noi tehnologii, veţi putea construi nave mult mai puternice şi să colonizaţi mai multe planete. Ţineţi minte, investiţi în cercetări în timp ce vă dezvoltaţi imperiul, ca să nu rămâneţi în urmă în comparaţie cu ceilalţi jucători.

      ==Forţa cunoaşterii==

      Sistemul de cercetare al jocului OGame este uşor de înţeles. În primul rând, trebuie să construiţi un Laborator de Cercetare, pe care îl puteţi găsi în meniul Facilităţi. După aceea, veţi putea vizualiza lista de Cercetări. La început, majoritatea cercetărilor au culoarea gri, asta înseamnă că cerinţele nu sunt îndeplinite. Majoritatea cercetărilor necesită Laboratorul de Cercetare la un anumit nivel sau o anumită cercetare la nivelul x. Să aflaţi care sunt aceste condiţii, daţi click pe Cerinţe şi veţi vedea de ce aveţi nevoie. Acest principiu asigură faptul că cercetările pot fi deblocate cu paşi mici, ca să nu fiţi solicitaţi peste măsură de la început.

      Dacă v-aţi decis asupra unei cercetări, trebuie să strângeţi resursele necesare. Fiecare cercetare necesită o anumită cantitate de Metal, Cristal şi Deuteriu - dacă nu sunt suficiente resurse pe planetă, cercetarea va apărea haşurată şi nu o puteţi începe. Pentru a vă construi cât mai repede prima navă, ar trebui să vă uitaţi la Motor pe Combustie şi să-l dezvoltaţi la nivelul 1. Acest lucru este asemănător dezvoltării clădirilor, cercetările având nevoie de o anumită perioadă. De asemenea, pot fi anulate înainte de finalizare şi veţi primi resursele înapoi. Cercetările completate nu pot fi anulate.

      Cu Motor pe Combustie la nivelul 1 şi Şantierul Naval, care a fost construit în ultimul capitol, puteţi acum construi Vânători Uşori. Este indicat să investiţi resurse pentru a dezvolta Motorul pe Combustie la nivelul 2 şi de asemenea nivelul Şantierului Naval, astfel Transportoarele Mici vor fi deblocate. Cu această navă veţi putea transporta mai multe resurse decât cu un Vânător Uşor, care este conceput pentru atacuri.

      Recompensă

      Imediat ce aţi construit primul Transportor Mic, veţi primi ca recompensă 200 Deuteriu.

      Asemănător, puteţi debloca alte clădiri, alte nave, alte structuri pentru apărare şi alte cercetări. Puteţi găsi cerinţele care trebuie îndeplinite, în opţiunea Cerinţe. Totuşi, nu ar trebui să faceţi numai cercetări, dar ar trebui să vă alegeţi un obiectiv şi să activaţi unităţile una după alta.

      ==Funcţionează mai bine împreună==

      În afară de cost, durata cercetării este de asemenea importantă, deoarece nu puteţi face mai multe cercetări în acelaşi timp. Toate celelalte cercetări trebuie să aştepte. Pe de o parte, durata depinde de costurile tehnologiei, iar pe de altă parte de nivelul Laboratorului de Cercetare - cu cât nivelul este mai mare, cu atât durează mai puţin.

      Este evident faptul că veţi putea activa destul de repede noi tehnologii doar dacă aveţi un Laborator de Cercetare cât mai avansat în nivel. Doar aşa puteţi avansa în joc. Dar ţineţi minte, în timp ce dezvoltaţi o cercetare, nu puteţi dezvolta Laboratorul de Cercetare şi atunci când dezvoltaţi laboratorul, nu puteţi dezvolta nici o cercetare. Pe deasupra, mai multe Laboratoare de Cercetare pe mai multe planete sunt inutile pentru început, deoarece puteţi face cercetări doar într-un singur laborator în acelaşi timp, mai multe laboratoare nu au un efect pozitiv asupra perioadei unei cercetări.

      Mai târziu, toate acestea se vor schimba, odată ce aţi dezvoltat Reţeaua de Cercetare Intergalactică. De acum, laboratoarele pot fi combinate pentru a accelera cercetările. Odată cu creşterea în nivel a Reţelei de Cercetare Intergalactică, puteţi să adăugaţi încă un laborator; la nivelul 3, puteţi să aveţi 4 laboratoare de pe diferite planete care lucrează împreună. Nivelele laboratorului vor fi însumate, 4 laboratoare de nivel 8 sunt la fel ca un laborator de nivel 32. Dezvoltând Reţeaua de Cercetare Intergalactică, durata fiecărei cercetări va scădea; în primul rând, acest lucru este important pentru dezvoltarea ulterioară a jocului, în care unele nivele ale tehnologiilor pot dura câteva săptămâni sau chiar luni. Ţineţi minte totuşi, nivelul laboratorului în care începeţi dezvoltarea unei tehnologii va fi luat primul în calcul. Laboratorul cel mai dezvoltat de pe altă planetă, va fi adăugat după, pe urmă al doilea cel mai dezvoltat laborator, etc.

      Exemplu:
      Planeta A - Laborator de cercetare nivel 10
      Planeta B - Laborator de cercetare nivel 12
      Planeta C - Laborator de cercetare nivel 8

      Dacă începeţi cercetarea pe planetă C şi aveţi Reţeaua de Cercetare Intergalactică (RCI) la nivel 1, primul laborator luat în calcul este cel de pe planetă (şi următorul laborator cel mai dezvoltat - în cazul nostru cel de pe planetă B - 12), deci în total vei avea un laborator de nivel 20.

      Un alt lucru important este faptul că un laborator trebuie să aibă un anumit nivel pentru a fi inclus în RCI. Dacă ai un laborator de nivel 12 şi alt laborator de nivel 3, cu RCI la nivel 1, dacă începi cercetarea Tehnologiei Hiperspaţiale (care necesită un laborator de nivel 7), laboratorul de nivel 3 nu va fi inclus în cercetare. Cu alte cuvinte, vei putea folosi doar un laborator de nivel 12 şi nu unul de nivel 15 (12+3).

      ==O colecţie de cunoştinţe==

      Un total de 16 cercetări, care sunt separate în 4 grupe, sunt la comanda voastră şi fiecare dintre ele are propria caracteristică. Am specificat şi exemplificat fiecare cercetare, ca să nu investiţi greşit. Unele tehnologii au sens, doar până când atingi un anumit nivel, deoarece după aceea, nu mai au nici un efect. Le vei recunoaşte prin numărul dintre paranteze, care vă specifică nivelul maxim de utilitate.

      ==Cercetările de bază==
      Majoritatea cercetărilor sunt făcute pentru a activa alte cercetări sau unităţi.

      Tehnologia Energiei

      La început, este necesară doar pentru a putea debloca alte cercetări, dar mai târziu va fi importantă dacă o combinăm cu Reactorul de Fuziune, deoarece nivelul de energie produs depinde de această cercetare.

      Tehnologia Laserelor

      Tehnologia Laserelor este necesară pentru unele cercetări şi unele tipuri de nave. După ce aţi deblocat nava Interceptor, puteţi considera că aţi dezvoltat-o complet.

      Tehnologia Ionilor

      Tehnologia Ionilor este necesară doar pentru Tehnologia Plasmei şi Crucişător. Mai mult, fiecare nivel în plus al acestei tehnologii reduce costul de demolare al fiecărei clădiri cu 4%, iar când ajungeţi la nivelul 25, atunci întregul proces va fi gratis; tehnologia ionilor a primit această nouă utilitate odată cu cea de-a 8-a aniversare a jocului OGame (22/11/2012).

      Tehnologia Hiperspaţială

      Este o cercetare importantă care este necesară pentru a îmbunătăţi RCI şi pentru a cerceta Motorul Hiperspaţial.

      Tehnologia Plasmei

      Tehnologia Plasmei este o cerinţă importantă pentru nava Bombardier şi pentru structuri defensive mai puternice: Turela cu Plasmă.

      Cu ocazia aniversării OGame (15/11/2012) Tehnologia Plasmei a căpătat o nouă utilizare: fiecare nivel îmbunătăţeşte producţia Minelor de Metal şi Cristal. Fiecare nivel în plus al aceste tehnologii va creşte cu 1% producţia de Metal şi cu 0.66% producţia de Cristal.

      ==Cercetarea motoarelor==

      Fiecare navă are nevoie de un motor pentru a se putea mişca în univers - tipul motorului depinde de tipul navei. Dar cercetarea motoarelor nu este importantă doar pentru a debloca nave; fiecare nivel în plus creşte viteza navelor.

      Motorul pe Combustie

      Vânătorii Uşori, Probele de Spionaj, Reciclatoarele şi Transportoarele Mici (până când atingi nivelul 5 la Motor cu Impuls) şi Transportoarele Mari zboară cu Motor pe Combustie. Fiecare nivel creşte viteza navelor cu 10%.

      Motorul cu Impuls

      Această cercetare măreşte viteza pentru Transportoarele Mici (după ce atingi nivelul 5 ),Vânători Grei, Nave de Colonizare, Crucişătoare, Bombardiere (până când ajungi cu Motor Hiperspaţial la nivelul 8 ), Reciclator (odată ce atingi nivel 17), dar şi rachetele interplanetare, despre care vom vorbi în alt capitol. Fiecare navă primeşte cu 20% mai multă viteză pentru fiecare nivel. După ce aţi ajuns la nivelul 5, Transportorul Mic va folosi Motorul cu Impuls.

      Motorul Hiperspaţial

      Navele de Război, Interceptoarele, Distrugătoarele şi R.I.P.-urile folosesc acest motor. Când aţi dezvoltat acest motor la nivelul 8, Bombardierul va folosi de asemenea acest motor. Când aţi atins nivelul 15 la acest motor reciclatoarele vor fi echipate şi ele cu acest tip de motor crescându-le viteza dar şi consumul de Deuteriu. Aceste nave vor deveni mai rapide cu 30% pentru fiecare nivel în plus la acest motor.

      ==Cercetări avansate==

      Cercetările avansate nu sunt doar cerinţe importante pentru anumite elemente din joc, ele îmbunătăţesc mai multe elemente din joc:

      Tehnologia Spionajului

      Aveţi nevoie de această tehnologie pentru a construi Probe de Spionaj şi pentru a putea spiona alţi jucători. Puteţi găsi mai multe informaţii despre acest lucru în capitolul <<Spionajul>>.

      Tehnologia Calculatoarelor

      Cu fiecare nivel, Tehnologia Calculatoarelor vă va permite să trimiteţi o flotă în plus şi odată cu nivelul 10 veţi putea construi Uzina de Naniţi

      Astrofizica

      Pe de o parte, această cercetare are un impact asupra expediţiilor, iar pe de altă parte, asupra numărului de colonii. Mai multe detalii poţi găsi în capitolele <<Expedițiile>> şi <<Colonizare>>.

      Reţeaua de Cercetare Intergalactică

      După cum am specificat, în detaliu în acest capitol, RCI vă permite să conectaţi mai multe Laboratoare de Cercetare între ele (depinde de nivelul laboratoarelor) şi astfel poţi reduce timpul necesar pentru fiecare cercetare.

      Tehnologia Graviton

      Tehnologia Graviton îţi permite să construieşti R.I.P.-ul, cea mai bună navă din OGame. Puteţi găsi un capitol întreg despre acest lucru, deoarece are anumite specialităţi în comparaţie cu celelalte tehnologii.

      ==Cercetări pentru luptă==

      Numărul de nave şi apărarea, nu sunt singurele lucruri care pot face diferenţa într-o luptă. Cercetările joacă de asemenea un rol important în desfăşurarea unei lupte, de aceea nu ar trebui să fie ignorate.

      Tehnologia Armurilor

      Îmbunătăţeşte structura navelor şi a apărării cu 10% din valoarea iniţială, astfel rezistă mai mult în luptă.

      Tehnologia Armelor

      Cu fiecare nivel în plus la această cercetare, armele navelor şi structurile de apărare vor cauza cu 10% mai multe daune.

      Tehnologia Scutului

      Întăreşte scutul cu 10% pentru fiecare navă şi structura de atac, deci armura va fi mai puţin afectată de loviturile inamicului.
    • Atentie la modificari privind motoarele :

      Impulse Drive

      This research speeds up small cargo ( after you reach level 5) Heavy Fighters, Colony Ships, Cruisers, Bombers (until you research Hyperspace Drive level 8 ), Recyclers ( once you reach level 17) as well as Interplanetary Missiles, about which we will talk in a different chapter. Each level of this research will add 20% of the basic value to the maximum speed of these ships.

      Hyperspace Drive

      Battleships, Battlecruisers, Destroyers and Deathstars use this drive. As soon as it is researched to level 8, the Bomber will be equipped with Hyperspace Drive. Recyclers also get this type of engine when you reach level 15. Each level of this research will add 30% of the basic value to the maximum speed of these ships.