Chapter 07: Schimburi

  • Chapter 07: Schimburi

    Fie că te bazezi pe producția minelor proprii sau furi resurse de la alți jucători, aproape niciodată nu vei avea destule resurse pentru clădiri și cercetări. Aici vine posibilitatea de a schimba resursele, spre exemplu, poți completa lipsa de metal cu surplusul de deuteriu. Poți face asta fie făcând schimb cu un jucător sau cu un comerciant.

    Schimbul Clasic

    Când vei schimba resurse cu alt jucător, ambii parteneri vor trimite cantitatea predeterminată de resurse celuilalt. Pentru a face asta, nu doar cantitatea de resurse, însă și coordonatele la care vei trimite resursele trebuie să fie stabilite. Dacă se poate, este recomandat să stabilești și timpul la care acestea să ajungă, altfel resursele ar putea să ajungă în toiul nopții și să stea neprotejate ore întregi.

    Schimbul normal trebuie să fie conform regulilor. Resursele trebuie schimbate într-o rație echilibrată, astfel încât nici unul din cei doi jucători să nu beneficieze excesiv în urma schimbului (dacă cel care beneficează excesiv este jucătorul mai puternic, acest fapt va avea consecințe). Rația normală de metal, cristal și deuteriu este de 3:2:1 (spre exemplu: 300 metal la 100 deuteriu) și 2:1:1 (spre exemplu: 100 cristal la 100 deuteriu). Un schimb trebuie să fie încheiat de ambele părți în decurs de 48 de ore, operatorul trebuie anunțat dacă vor exista întârzieri. Ambii jucători vor fi suspendați în cazul în care un schimb este făcut într-un singur sens, asta dacă jucătorul mai puternic este cel care va avea de câștigat.

    Unde găsesc parteneri de schimb?

    Cea mai sigură metodă este de a întreba în alianța proprie sau jucători prietenoși. Deasemenea ei îți vor oferi rate mai bune decât jucători pe care nu-I cunoști, care deasemenea pot să te păcălească, nu este împotriva regulilor să fi păcălit.

    Dacă nu ești membrul unei alianțe, sau nu știi pe nimeni care are resursele de care ai nevoie, forumul este un spațiu bun pentru schimburi. La secținea pentru universe, vei găsi subforumul universului tău, în zona de schimburi vei putea deschide un topic nou prin care îți poți prezenta oferta. Acolo ar trebui să specifici cantitatea și tipul de resurse pe care le oferi și le dorești la schimb, deasemenea poți specifica rația pe care dorești să o folosești și galaxia în care ești dispus să trimiți și dorești să primești resursele. Potențialii cumpărători te vor contacta pe forum sau în joc dacă le oferi numele tău din joc. Deasemenea vei putea să răspunzi ofertelor altor jucători din univers, însă verifică dacă nu cumva au vândut resursele și au cerut ca topicul să fie închis. Nu uita de regulile pentru schimb, trebuie ținut cont de ele.

    Ultima alternativă poate să fie rețeaua IRC. În canalul universului tău vei găsi câțiva jucători activi pe care îi poți întreba dacă sunt deschiși unui schimb. Nu este frumos să insiști prea mult însă, ai putea ajunge să-i enervezi, asta te-ar putea face ținta lor în loc să fi partener de schimb. Dacă ești mereu în căutare de resurse, spre exemplu deuteriu, îți poți pune asta în numele de pe IRC (ex: Alex[Deut]), poate așa vei atrage potențiali parteneri.

    Cum folosesc comerciantul?

    Dacă nu găsești nici un partener de schimb sau nimeni nu are resursele de care ai nevoie, vei putea să folosești comerciantul, acesta va apărea în meniu sub numele de „comerciant”. Asftfel vei putea chema un comerciant pe planeta ta, acesta va face schimbul cu tine. Costul unui comerciant este de 3.500 Materie Întunecată, care va fi explicată în capitolul de opțiuni premium. Deasemenea, poți găsi comercianți în expediții, însă aceștia vor cumpăra numai anumite resurse, care s-ar putea să fie altele decât cele de care ai nevoie. Dacă vei găsi alt comerciant în timp ce altul este activ, noul comerciant va cumpăra aceleași resurse ca cel vechi, însă rația se poate schimba.

    Dacă ai decis să folosești un comerciant, fereastra prin care schimbi resursele va apărea. Acolo vei putea vedea rația pentru prima dată, aceasta va fi aleatorie, însă de obicei este sub 3:2:1. Dacă nu ești mulțumit de rație, vei putea chema alt comerciant; asta îl va face pe cel vechi să dispară și vei folosi alte 3.500 Materie Întunecată. Dacă ești mulțumit de rație, schimbul poate începe. Comerciantul va rămâne pe planetă până te folosești de el sau chemi unul nou, așa că nu trebuie să te grăbești.

    De exemplu, dacă vei chema un comerciant, care cumpără deuteriu, va trebui să specifici cantitatea de metal și cristal pe care o dorești. Poți cere atâtea resurse cât deuteriu și spațiu de depozitare ai. Va fi profitabil să îți crești nivelele depozitelor înainte de a face schimbul, pentru că fiecare schimb costă la fel, indiferent de cantitate. De aceea schimbul ar trebui făcut pe o planetă, unde depozitele vor fi mai mari comparate cele de pe o lună.

    După ce ai introdus cantitatea, va trebui să dai click pe butonul de schimbare a resurselor pentru a confirma schimbul. După aceea, vei obține resursele și comerciantul le va lua pe a lui și va dispărea.